Skip to main content

Prima întâlnire la distanță, în cadrul Grupului de prietenie

Senatul a mai înregistrat o premieră în aceste zile: prima întâlnire online a grupului de prietenie copii – senatori!

? Senatoarea de Bihor, Arina Moș, a discutat cu două clase de copii din Tulcea, aceasta fiind prima întâlnire la distanță în cadrul Grupului de prietenie copii – senatori, parte a proiectului Senat Junior. Elevii din clasele I și a VI-a ale Liceului de Arte "George Georgescu" din Tulcea au intrat în dialog direct cu un senator, la solicitarea școlii și a profesorilor de la clasă, care au fost încântați de inițiativa Senatului României.

? Copiii au fost salutați de președinta Senatului, Alina Gorghiu, care i-a felicitat pentru interesul lor și implicare în teme care sunt greu de explicat pentru vârsta lor. Tocmai de aceea a încurajat dezvoltarea proiectului Senat Junior și este prima care susține vocea copiilor în Parlamentul României.

✍️ Copiii au avut la final propuneri practice, una dintre ele fiind a Adrianei, clasa I, care ne-a impresionat cu adevărat. Adriana își dorește o lege care să îi oblige pe oameni să respecte celelalte legi.

? Pentru explicații pe înțelesul lor despre legi și activitatea Senatului în general, copiii au fost invitați aici, pe Senat Junior, prima platformă online a unei instituții publice din România, dedicată exclusiv copiilor.

SenatJunior este un proiect dezvoltat de Senatul României.