Skip to main content

Satu Mare, întâlnire online cu senatorul de Constanța, Remus Negoi


Elevii de clasa a VIII-a ai Școlii Gimnaziale Gherța Mică, județul Satu Mare, au mărturisit că este prima dată când discută cu un parlamentar, fie fizic sau online. 

Senatorul de Constanța, Remus Negoi, a fost încântat să le răspundă copiilor dar și să le împărtășească din experiența din Senat, încurajându-i să își caute vocația.
Senat Junior s-a bucurat de această a doua întâlnire din seria dialogurilor între senatori și elevi din toată țara, cu atât mai mult cu cât diriginta clasei, doamna profesoară Gheție Mariana, a fost prima profesoară din țară care a înscris elevii în Grupul de prietenie copii – senatori.
S-a discutat despre parcursul unei initiative legislative de la faza de proiect la cea de lege, dar și despre locurile de muncă ale viitorului, despre curajul de a inova și despre ambiția de a reuși indiferent de unde pornești – din mediul rural sau urban. 

Senat Junior continuă seria dezbaterilor dintre copii și senatori, în cadrul Grupului de prietenie, pe tot parcursul anului școlar.