Skip to main content

O clasă din Botoșani, în dialog cu un senator de București

Întâlnirea de astăzi, 13 martie 2023, în cadrul Grupului de prietenie copii – senatori a fost o bucurie. Senatorul Ștefan Pălărie a purtat un dialog savuros cu clasa a II-a a Școlii Gimnaziale Sfânta Maria din Botoșani, coordonată de dna Stahii Sabina Antonia, profesor și coordonator de programe și proiecte.
Ne-au încântat lejeritatea și spiritul liber cu care copiii și-au expus părerile și au adresat întrebări de tot felul.

Mai aveți și altă meserie?, Ați dat vreodată o lege?, De ce ați vrut să fiți senator?, Care e cea mai aiurită lege pe care ați auzit-o? (...)
Sunt doar câteva dintre multele curiozități ale copiilor din Botoșani. Nici răspunsurile nu s-au lăsat așteptate. De la explicații despre legi ce țin de alocația pentru cei mici, la cele privind inițiativele sale legislative, senatorul Ștefan Pălărie a dat fiecărui elev lămuriri și a răspuns inclusiv unei întrebări venite pe finalul discuției: De mic v-ați dorit să fiți senator? Ștefan Pălărie a răspuns că și-a dorit să fie cosmonaut. 

Unul dintre momentele pe placul micilor cursanți a fost acela în care au dezbătut și votat: - dacă să fie obligatorie uniforma școlară; - dacă să facă educație fizică zilnic; - dacă ar trebui să primească zilnic o ciocolată la școală.
Iar finalul le-a aparținut în totalitate. Au curs propunerile legislative: să poată alege ce cursuri fac din orar, să jongleze între ore; să aibă o oră în care să își aducă animalele de companie la școală; să se repare toate grădinițele și școlile; să primească toți copiii manuale și caiete noi. 

Seria întâlnirilor din cadrul Senat Junior continuă! Cunoaștem săptămânal copii inventivi, curioși și foarte implicați în viața comunităților, indiferent de vârsta pe care o au.