Skip to main content

Copiii Școlii 96 din București, preocupați de viitor

Elevii claselor a VII-a A, a VII-a B și a VII-a C din Școala Gimnazială numărul 96 din București s-au întâlnit astăzi cu senatoarea Rodica Boancă, membră a Grupului de prietenie copii – senatori.
Au purtat o discuție liberă, în care copiii și-au exprimat preocuparea pentru lipsa terenurilor de sport, dar și pentru alocații, burse și chiar pensiile bunicilor lor. 

Rodica Boancă le-a vorbit despre bicameralism și rolul Senatului și Camerei Deputaților, despre separația puterilor în stat și diferențele dintre principalele instituții ale statului.
“Am fost uimită de faptul că sunt atât de mici și totuși au atât de multe griji. M-a bucurat interesul lor pentru tot ce am discutat. Copiii sunt foarte inteligenți și înțeleg rapid ce vrei să le transmiți dacă știi cum să le vorbești“, ne-a spus Rodica Boancă după prima întâlnire cu elevii în cadrul Senat Junior. 

Proiectul continuă, cu alte dialoguri relevante între copii și senatori!